30 – 45 Ani

„Femeia este ca timpul, eterna, proaspata, frumoasa, este perpetuarea speciei, mentinerea vietii. Nu are varsta, ci doar exista, avand cea mai frumoasa sarcina din Univers.” – Honoré de Balzac

Pastrand inca urmele inocentei de la 20 de ani, dar lipsita de temerile acelei varste, femeia de 30 ani se priveste in oglinda cu relaxare. Nu mai vrea sa impresioneze si nici sa piarda vremea „gustand” din ceea ce ii ofera viata, ci sa aleaga doar ceea ce ii place.

Dupa o perioada de experimente si cautari, in care a avut vreme sa se descopere pe sine insasi, femeia a ajuns la varsta la care stie ce vrea atat de la ea, cat si de la cei din jur. Independenta, constienta atat de calitatile, cat si de defectele sale, nu mai ia decizii impulsive, ci analizeaza totul prin prisma nevoilor si dorintelor sale. Vrea o familie si stie ca pentru asta este nevoie de maturitate.

Uneori insa, pe masura ce trece timpul, propria dorinta, dar si presiunile exterioare sunt atat de mari incat femeia poate cadea prada tristetii. Ceasul biologic care incepe sa ticaie, singuratatea care isi arata coltii, prietenele cu casnicii fericite si copii frumosi sunt tot atatea motive care ii pot provoca femeii nemultumire.

La 30 de ani, femeia iti traieste sexualitatea cu intensitate. De astfel, se spune ca aceasta este varsta la care libidoul ei atinge cote maxime. Odata cu sarcina si alaptarea insa, acesta scade, iar femeia trece de la o stare emotionala la alta, uneori ajungand chiar la depresie. In special dupa nastere, viata sexuala a cuplului are cel mai mult de suferit pentru ca proaspata mama isi indreapta intreaga atentie asupra copilului, iar in putinele momente in care se gandeste la partener se simte neatragatoare si obosita.

Tot in aceasta perioada, una dintre cele mai des intalnite neplaceri cu care se confrunta femeia este uscaciunea vaginala, care apare din cauza nivelului scazut de estrogen. Neconstientizata pe deplin, uscaciunea vaginala devine un factor suplimentar de stres pentru femeia care se lupta sa faca fata hormonilor nebuni ce par ca au pus stapanire pe mintea si pe trupul ei.

Treptat, pe masura ce timpul trece si copiii isi castiga independenta, femeia isi intoarce din nou privirea spre ea. Se uita in oglinda si, in ciuda ridurilor fine si a urmelor lasate de noptile nedormite, se simte implinita si linistita.

Daca te regasesti…

  • E bine sa stii ca 30 este noul 20, iar 40 noul 30. Traieste-ti asadar varsta cu relaxare!
  • Nu te lasa afectata de statisticile care iti spun ca timpul potrivit pentru a deveni mama se apropie de final. Momentul perfect este cel ales de tine.
  • Bucura-te de sarcina si alaptare, dar nu uita ca bebelusii au nevoie de o mama linistita mai mult decat orice. Invata sa te relaxezi si nu uita de nevoile tale.
  • Lupta-te cu tristetea sau depresia care pot pune stapanire pe tine dupa nastere. Daca simti ca nu poti face fata singura, cere ajutor.
  • Implica-ti partenerul in tot ce faci. Astfel veti petrece mai mult timp in doi.
  • Acorda importanta preludiului, chiar daca timpul pare mereu ca nu-ti ajunge. Apeleaza la un gel lubrifiant pentru intensificarea placerii si pentru inlaturarea disconfortului datorat uscaciunii vaginale.
  • Nu lasa uscaciunea vaginala sa fie un factor in plus de stres. Foloseste un produs pe baza de acid hialuronic, care hidrateaza mucoasa vaginala si-i reda elasticitatea.
  • Alege un produs care contine bacterii lactice probiotice daca te confrunti cu infectii sau afectiuni vaginale. In combinatie cu acidul lactic si merisorul, acestea regleaza pH-ul la un nivel acid constant si suprima aderenta si proliferarea patogenilor.